Acoperisurile din stuf

Este o certitudine faptul că acoperișurile din stuf reprezintă o alternativă cu mult mai durabilă comparativ cu multe dintre tehnicile utilizate în prezent în ceea ce presupune acoperirea caselor, iar, pe de altă parte, aceste acoperișuri reprezintă o tradiție veche deltaică. Acoperișurile din stuf sunt un învelitor ecologic și rentabil, iar la fiabilitatea lor se adaugă și componenta estetică, ceea ce le face să se integreze perfect în peisagistica Deltei Dunării și, astfel, să fie păstrată autenticitatea locului.

Prin activitea desfășurată aici, EcoSocial STUF contribuie la gestionarea și valorificarea deșeurilor naturale (vegetale) rezultate în urma igienizării suprafețelor acoperite de stuf și papură.

Având în vedere poziția geografică a Dobrogei, înconjurată de ape – Marea Neagră și fluviul Dunărea, una din ocupațiile specifice deltei este recoltatul stufului, un material folosit în trecut pentru învelitorile caselor, construirea adăposturilor pentru animale, a împrejmuirilor gospodăriilor sau pentru construcțiile temporare ale ciobanilor.

Prin umare, stuful este un material de construcție pe care omul l-a avut la îndemână, fiind ușor de procurat și nu presupune o prelucrare peste nivelul abilităților. Acesta se utilizează destul de redus și local. Stuful este recunoscut pentru calitățile sale de bun izolator.

Recoltarea stufului este o etapă extrem de importantă, care presupune anumite cunoștințe meteorologice și de îndemânare. Perioada de recoltare începe între 1 și 15 decembrie și trebuie să se termine până cel mai târziu, la sfârșitul lunii martie. În vederea obținerii unei recolte de stuf de bună calitate, este necesar ca în fiecare an, zona respectivă să fie recoltată integral sau suprafețele rămase nerecoltate să fie arse.

Instrumentele tradiționale necesare recoltării stufului sunt tarpanul, rizeaca sau cobâlca.

Tarpanul este asemăntor unei secere și este întrebuințat la recoltarea stufului care nu se află în apa înghețată. Tehnica tăierii este următoarea: se prind cu o mână câteva fire de stuf, iar cu cealaltă mână se taie cu tarpanul, la distanța de aproximativ 30 de centimetri de la sol, formându-se astfel un mănunchi. La circa 50 de centimetri de bază, se leagă laolaltă mai multe mănunchiuri, alcătuind un maldăr cu lungimea circumferinței de 1 metru și cu o greutate medie de aproximativ 10 kg.

Rizeaca este asemănătoare unei coase și se folosește în mod analog cu tarpanul.

Cobâlca este o unealtă care se utilizează pentru tăierea pe gheață. Aceasta este formată dintr-o lamă de oțel ascuțită, fixată în partea din față a unui cadru ușor de lemn, care susține cantitatea de stuf necesară pentru unul-două maldăre. Cel care recoltează, își ia avânt de la o distanță de câțiva metri de tulpinele stufului, împingând cobâlca pe suprafața gheței, astfel lama de oțel taie firele de stuf, care mai apoi sunt susținute de suportul cobâlcii. Cu această unealtă, se pot recolta zilnic aproximativ 150 maldăre de stuf.

Pentru realizarea acestor operațiuni, condițiile meteorologice sunt extrem de importante, însă acestea nu asigură condiții de lucru constante pe întreg sezonul de recoltare.

Un alt factor care contribuie la acest proces aste nivelul apei din stufării – variațiile de la un an la altul, sau chiar din timpul aceluiași sezon, pot înlesni sau pot împiedica recoltarea stufului.

La finalul recoltării, maldărele de stuf sunt transportate la locul de depozitare cu barca sau cu sania. De obicei, depozitarea se face sub formă de glugi de circa 500-1000 de maldăre (5-10 tone).

Cele mai favorabile condiții de recoltat sunt: nivelul apei scăzut, îngheț ușor, existența unui strat subțire de zăpadă. În caz contrar, cele mai grele condiții de recoltare sunt: nivelul ridicat al apei (peste normal), înghețuri și dezghețuri ce alternează la intervale scurte și existența unui strat gros de zăpadă.

Acoperișurile din stuf nu sunt doar o caracteristică a zonei Dobrogei. Deși sunt frecvente în satele din ținuturile unde trestișurile ocupau suprafețe mai întinse (vegetația de baltă era tipică zonei, iar papura și trestia creșteau din belșug), de-a lungul Dunării, în Dobrogea, ele pot fi întâlnite și în părțile mlăștinoase din Câmpia Română, Câmpia Jijiei, Câmpia Transilvaniei și în Câmpia Tisei.

Cu o frecvență mai mică, stuful este întâlnit și în nordul Munteniei și Olteniei, pe un culoar ce pornește din sudul județului Brașov și care trece prin județele Sibiu, Hunedoara, Alba.

Acest tip de acoperișurie este construit în două pante domoale, perfect adaptate vânturilor frecvente și înclinate la un unghi care să faciliteze scurgerea apei.

 

* Informații: raport „Arhitectura tradițională din zona Dobrogei”, realizat de către INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU CERCETARE ŞI FORMARE CULTURALĂ, în cadrul proiectului „Stuful e beton!”, realizat de asociația Letea în UNESCO.